Informații pentru cetățenii romani

Riscuri de securitate cauzate de acțiuni teroriste

În ultimii ani, acţiunile teroriste au cunoscut o amploare îngrijorătoare în toată lumea, Europa fiind scena unora dintre cele mai sângeroase. Grupările teroriste şi-au diversificat atât metodele de acţiune violentă, cât şi ţintele acestor acţiuni. În prezent, nu se poate afirma cu certitudine că o anumită ţară sau regiune din lume se află la adăpost faţă de activităţi cu caracter terorist.

Atacurile teroriste sunt greu de prevăzut şi de împiedicat. Pentru monitorizarea activităţii teroriste, în special în fazele de pregătire ale atacurilor, este necesară o foarte strânsă cooperare între agenţiile de securitate ale fiecărui stat şi între state. De multe ori, informaţiile primite chiar de la cetăţeni ajută la identificarea unor posibile acţiuni pregătitoare cu caracter terorist. Ori de câte ori vă aflaţi în străinătate şi observaţi acţiuni sau elemente suspecte, adresaţi-vă autorităţilor locale de poliţie sau semnalaţi aceste lucruri ambasadelor şi consulatelor României.

Acţiunile teroriste au un specific aparte faţă de alte tipuri de evenimente violente: ele nu disting între persoane cu statut oficial şi simpli cetăţeni. De cele mai multe ori, aceste acţiuni au impact devastator pe o arie extinsă, frecventată public. Multe dintre atacuri sunt provocate cu scopul de a produce pagube umane şi materiale, dar şi cu scopul de a atrage atenţia publică şi de a promova imaginea distructivă a celor care le produc. Este bine ca, oriunde în lume vă aflaţi, să încercaţi să evitaţi, pe cât posibil, zonele aglomerate sau zonele publice din preajma unor instituţii.

Atacurile teroriste petrecute până în prezent nu fost în mod direct orientate spre cetăţenii români sau spre instituţii ale statului român. Cu toate acestea, mulţi cetăţeni români au căzut victime ale acestui tip de acţiuni, fie pierzându-şi viaţa, fie suferind răniri grave. Atacul terorist de la New York, din 11 septembrie 2001, a cauzat decesul a doi cetăţeni români. Atacul terorist de la Madrid, din 11 martie 2004, a curmat viaţa a 16 cetăţeni români şi rănirea altor peste 180. Atacul terorist de la Londra din 7 iulie 2005 a înscris între victime o persoană cu dublă cetăţenie, una dintre acestea fiind cea română. Cetăţeni români ar fi putut fi prezenţi şi în alte locuri în care s-au produs atentate teroriste.

Cele mai bune recomandări pentru a proteja siguranţa dumneavoastră şi a familiei sunt următoarele:

· Informaţi-vă despre situaţia de securitate din ţara pe care doriţi să o vizitaţi, înainte de efectuarea deplasării.

· Lăsaţi coordonatele de deplasare (itinerariul, adresa hotelului, copii ale paşapoartelor şi ale biletelor de avion) unui membru al familiei care rămâne în România; în acest fel, dacă în locul în care veţi călători se întâmplă un eveniment periculos, acesta va şti unde să vă caute.

· Odată ajuns la destinaţie, urmăriţi în mod constant informările autorităţilor locale şi presa locală.

· În caz de alertă, urmaţi cu stricteţe anunţurile şi recomandările făcute de autorităţile spaniole.

· Menţineţi legătura telefonică cu familia din România cât de frecvent posibil.

· Anunţaţi ambasada sau consulatul României despre prezenţa dumneavoastră în localitatea sau în ţara respectivă; în cazul unei situaţii de criză, personalul consular va putea avea acces mult mai uşor la dumneavoastră.

· Dacă purtaţi un telefon mobil pe durata călătoriei în străinătate, asiguraţi-vă, înainte de plecare, că aţi introdus în memoria telefonului numerele de telefon ale ambasadelor şi consulatelor României din ţările pe care urmează să le vizitaţi; aceste numere de telefon sunt disponibile pe pagina web a Ministerului Afacerilor Externe (www.mae.ro).

· Evitaţi locurile aglomerate, demonstraţiile sau zonele periculoase.

· Semnalaţi orice element sau activitate suspectă autorităţilor locale de poliţie.

Ghişeul consular online - Consulatul la tine acasă prin www.econsulat.ro

07.03.2017

Cetățenii români care au reședința sau domiciliul în Spania pot accesa site-ul www.econsulat.ro pentru a solicita toate…

Programul Consulatului României la Castellón de la Plana în perioada 26 aprilie - 01 mai 2019

29.03.2019

Potrivit legislației române a muncii în vigoare, Consulatul României la Castellon de la Plana va fi închis în zilele de vineri,…

ANUNT DE INTERES COMUNITAR

20.03.2019

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) organizează în perioada 20 martie – 04 aprilie 2019 prima sesiune de finanţare…
  • Pașapoarte sosite la Consulat
  • Campanie de informare a cetăţenilor care călătoresc în străinătate, în state cu diferite grade de risc